Sticla descoperită pe Marte îi face pe cercetători să spere că vor găsi semne de viață

de: Răzvan Băltărețu
09 06. 2015

Dacă „omuleții verzi” n-au fost încă descoperiți pe Marte, oamenii de știință încă speră la identificarea unor forme de viață mulțumită descoperirii sticlei de impact în câteva cratere de pe Planeta roșie

La începutul acestui an, cercetătotrii Kevin Cannon și John Mustard au trimis revistei „Geology” o lucrare în care analizau câteva cratere de pe Marte în care au fost identificate zone acoperite cu sticlă. Lucrarea celor doi a fost, în sfârșit, publicată în primăvară și acum a ajuns online, iar cercetările lor au fost confirmate.

Sticla despre care se vorbește în lucrare nu este ca cea pe care o vezi pe Pământ, ci se numește „sticlă de impact”, deoarece rezultă în urma impactului unui meteorit cu suprafața planetei. Acest material apare în momentul în care temperatura este suficient de mare pentru a topi rocile, dar scade destul de repede cât s-o cristalizeze.

„Dacă este vorba despre un impact care a penetrat în stratul de rocă de la suprafață, ajungând până la mediul din subsol, este posibil ca mostre ale acestui mediu să fie conservate în sticla formată după impact”, a declarat John Mustard, în prezent cercetător la Universitatea Brown. Cei doi oameni de știință au continuat cercetările derulate de Peter Shultz, care a demonstrat că în sticla de impact se pot păstra urme de plante și alte molecule organice. Shultz a analizat mostre de sticlă de impact provenită dintr-un crater din Argentina, dar cei doi s-au orientat spre o planetă mai puțin familiară.

Cercetarea zonelor acoperite cu sticlă a fost posibilă cu ajutorul Mars Reconnaissance Orbiter (MRO), un satelit NASA proiectat pentru a cerceta suprafața Planetei roșii, scrie PopularScience. Sticla de impact descoperită se regăsește în craterul Hargraves, situat în apropierea formațiunii Nili Fossae. În această zonă se află numeroase fracturi hidrotermale, urme ale unor izvoare hidrotermale care ar fi putut susține viața microbiană în subsolul acestei planete. Totuși, identificarea sticlei de impact în imaginile furnizate de MRO s-a dovedit dificilă.

Sticla de impact de pe Marte este marcată cu verde în imaginea de mai jos din craterul Alga.

Acest material nu reflectă lumina la fel de puternic ca rocile din jur. Astfel, cercetătorii au încercat să creeze condiții similare mediului de pe Marte, încălzind roci similare într-un cuptor și apoi răcindu-le cât să obțină o sticlă similară celei de impact. Au identificat apoi lungimile de undă ale luminii reflectate de această sticlă și au creat un algoritm pentru identificarea unor semnale similare în datele transmise de MRO. MRO este pe orbita planetei Marte din 10 martie 2006. Principalul obiectiv al misiunii este de a căuta apă în solul planetei și când s-a evaporat. NASA mai pregătește o misiune cu un rover de tipul Curiosity pentru 2020.